vineri, 6 ianuarie 2012
VIDEO. A fost inaugurat cel mai înalt pod din lume în Mexic
Sursa foto: bucurestifm.ro
Cel mai inalt pod din lume a fost inaugurat in Mexic, de catre presedintele Felipe Calderon.
Podul Baluarte are inaltimea de 403 metri si lungimea de 1.124 metri si se intinde peste o rapa adanca, in muntii Sierra Madre, din nordul tarii. Constructia este atat de inalta incat Turnul Eiffel ar incapea cu usurinta sub deschiderea sa centrala, conform BBC.
"Acest proiect ii va lega pe oamenii din nordul Mexicului ca niciodata inainte", a declarat presedintele Calderon la ceremonia de inaugurare, la care au fost prezenti si oficiali ai Cartii Recordurilor, pentru a recunoaste realizarea.
Deschiderea podului va marca celebrarea a 200 de ani de la obtinerea independentei Mexicului fata de Spania. Va fi deschis traficului in acest an, iar oficialii mexicani spera ca astfel sa ajute la dezvoltarea turismului si comertului in zona.
Constructia face parte din noua autostrada care va traversa unele dintre cele mai accidentate zone al Mexicului si care va lega orasul Mazatlan, de pe coasta Oceanului Pacific, de Durango.
Autostrada va inlocui un drum periculos, cunoscut sub numele de "Coloana vertebrala a diavolului", care traverseaza culmile ascutie ale muntilor Sierra Madre.
Pe langa Baluarte, vor mai fi construite alte opt poduri de peste 300 de metri inaltime, dar si 60 de tuneluri.
Noul pod din Mexic l-a depasit, la inaltime, pe detinatorul recordului pana de curand, viaductul Millau din Franta, care are o inaltime de 345 de metri.
Sursa: ziare.com
Etichete:
ARHITECTURĂ,
CARTEA RECORDURILOR,
CER,
FOTOGRAFIE,
INTELIGENŢĂ,
MEXIC,
NORI,
PEISAJ,
POD,
RECORD,
SPECIAL,
TELEVIZIUNE,
VIDEOCLIPURI
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ce peisaj uimitor. Oricum, bravo lor. După 4 ani de muncă au reuşit să facă o "mică" operă de artă.
RăspundețiȘtergereEste o realizare foarte importanta.
RăspundețiȘtergereUimitoare realizare. Inca o dovada ca daca ai vointa si motivatie, poti sa infaptuiesti orice doresti.
RăspundețiȘtergereO zi minunata iti doresc Cristi! :)
Multumesc, la fel, Stefania! :)
RăspundețiȘtergereEeehhh, daa! Uite că se poate! Bravo lor pentru muncă şi perseverenţă!
RăspundețiȘtergerePai da! :)
RăspundețiȘtergereVa multumim, pentru promptitudinea de a ne informa in timp util.Asteptam si altele.
RăspundețiȘtergereMultumesc, Camelia!
RăspundețiȘtergereBuna Cristi!
RăspundețiȘtergereSuper realizare!
Un sfarsit de saptamana minunat,Cristi!
Week-end placut, Elena!
RăspundețiȘtergereCinste lor!
RăspundețiȘtergereUn sfarsit de saptamina minunat, Cristi!
Mi-e rau...de inaltime!
RăspundețiȘtergereWeek-end placut, Melly!
RăspundețiȘtergere@Ramona: Poate iti trece.
RăspundețiȘtergereEu am rău de înălţime... :))
RăspundețiȘtergere:))
RăspundețiȘtergere